Copyright TKR 2017
Kihon este reprezentat printr-o serie de miscari care trebuiesc repetate singur. Scopul acestora este de a executa miscarile corect, in ideea cresterii fortei in executie, a achilibrului si concentrarii ,asta in conditiile in care majoritatea miscarilor nu sunt naturale, practicate in fiecare zi, dar trebuiesc transformate in miscari care sa poata fi utilizate cu maxima eficienta(viteze-forta), intr-o situatie speciala. Instructorul arata o tehnica precisa si aceasta trebuie repetata dintr-o parte in alta a Dojo/Tatami. Aceste tehnici sunt atacuri si blocuri insotite de contraatacuri. Aceasta este o ocazie pentru incepatori pentru a intelege tehnicile de baza si pentru a imbunatati aptitudinile necesare pentru executarea corecta si in forta a tehnicilor. Aceasta etapa de pregatire pregateste practicantul pentru urmatoarea, cea de kumite.
Maestrul Funakoshi a introdus aceasta forma de practica in timpul perioadei in care a predat in Japonia. Practicare fara relaxare a acestor tehnici ne pregateste gradat pentru maturizarea practicii karate-ului, asigura asimilarea unei mecanici a gesturilor completa. Nu toate miscarile pe care le executam in karate sunt naturale. De aceea este nevoie de multe repetitii pentru a obisnui organismul cu ele. Aplicatiile diferite ale tehnicilor simple izolate in combinatii dinamice mai complexe nu sunt altceva decat niste mijloace complexe pentru a intelege cea mai mare parte a principiilor de baza ale karate. Dealtfel, To-de nu se practica decat prin kata, kihon-uri si makiwara.
Funakoshi aprecia ca practicarea si repetarea miscarior si pozitiilor de baza in karate intr-un ritm dat de instructor in scopul obtinerii automatismelor in miscari, se potriveste perfect intelegerii si studiului karate.

La fiecare elev trebuiesc imbunatatite aspectele tehnice ale fiecarei miscari pentru ca antrenamentul repetat cu pozitii incorecte sa pastreze obiceiurile rele in practica, aspecte care sunt foarte greu de corectat.
Antrenamentul trebuie sa fie progresiv, sa se faca la inceput lent, cu o mare concentrare pentru a asimila corect miscarile diferite pe care le executam. Viteza poate sa fie apoi crescuta ,totul concentrandu-se pe ameliorarea constanta a miscarilor in suplete, la modul la care sa se elimine cele inutile.
Maestrul Kanazawa explica faptul ca exersarea si intelegerea Tai Chi l-a ajutat foarte mult sa isi perfectioneze tehnica de karate. Efectuarea oricarei tehnici de karate trebuie sa devina atat de obisnuita incat executia acesteia sa nu necesite gandirea asupra ei, devenind astfel un automatism.

Invatarea, perfectionarea si combinatiile
Toate miscarile de baza se practica in kihon, se disting trei forme utilizabile la toate nivelurile: invatare, perfectionare si combinatii.
In prima etapa de invatare, ceea ce poate fi practicata pentru lovituri de pumni, lovituri de picior, blocaje si chiar unele eschive (tai-sabaki), fiecare dintre ele putand fi practicate ca tehnici izolate, la fel de bine ca si in combinatii, la inceput static, apoi cu un pas, pentru ca in final sa se efectueze cu deplasare, directie si pozitie.
Perfectionarea are drept obiectiv ameliorarea miscarilor, fluiditatea, viteza, viteza, forta, kime-ul.
Dupa incalzirea cu care se incepe cursul, in general, se continua cu kihon si kata.
Kihon trebuie practicat fara relaxare, caci karate este ca o apa calda care se raceste si careia trebuie sa ii pastrezi o caldura constanta. Funakoshi afirma, spre sfarsitul vietii sale, ca el nu facea altceva tot timpul, decat sa isi perfectioneze lovitura cu pumnul (tsuki). Venind de la un maestru de asemenea anvergura, aceasta afirmatie trebuie sa ne faca sa ne  gandim la propria noastra metoda de perfectionare a tehnicii.
In apropierea mortii sale, el a povestit unui elev astfel: ”Este ciudat, dar in dimineata aceasta eu simt realmente lovitura de pumn (tsuki). Ün pumn, o viata…! (Funakoshi Gichin-„Karate-Do Kyohan”).

Munca la combinatii incepe prin aplicarea  principiului de baza: blocaj, contra-atac. Se continua apoi, cu combinatii mai complexe, cu deplasari variate. In felul acesta apare o specializare si in sistemul ofensiv? combinatii de atac si deplasari care vizeaza maturarea adversarului.
In Shotokan se abordeaza  pozitiile cele mai lungi. Mentionam ca pozitiile originale ale  To-de erau mult mai inalte si naturale ca cele din Shotokan-ul contemporan, ca si in stilurile de lupta din sudul Chinei care au influientat nasterea Okinawa-Te. Yoshitaka Funakoshi, fiul lui Gichin Funakoshi este cel care a modificat pozitiile, coborandu-le la maximum, alungindu-le pana la cele care caracterizeaza Shotokan-ul de astazi. Centrul de greutate coboara, intarind astfel echilibrul si forta statica; lungimea atacului(sau retragerii) creste; muschii lucreaza mai mult in pozitiile de baza, ceea ce formeaza karate-ka apti sa lanseze  atacuri dupa care revin intr-o pozitie mai naturala, ca Fudo-Dachi, de exemplu.


 
Constructia fortei in tehnicile de karate este unul din aspectele urmarite de practicanti, de fapt, imbinata cu controlul si explozia miscarii.
Forta tehnicii din karate-indiferent daca este lovitura de picior, brat sau blocaj-, vine din combinarea in timpul executitei a cateva elemente, si anume:
a)-pozitia verticala a corpului,asa fel incat, in cazul unui contratac al adversarului, prima problema sa fie cea legata de blocarea acestuia, nu de indreptarea corpului si recastigarea echilibrului:
b).impingerea in piciorul de spate care trebuie sa fie intins;
c).piciorul din fata trebuie sa fie indoit astfel incat perpendiculara de pe genunchi sacada pe degetul mare de la picior, in nici un caz aplecat spre interiorul pozitiei.
d).folosirea rasucirii soldurilor(prin miscarea bratelor,astfel incat daca unul din brate executa o tehnica de lovire sau blocaj, celalalt sa faca un  cuplu de forte, prin retragerea sa la sold, in hikite);
e).efetuarea deplasararii astfel incat-in cazul unei lovituri cu bratul-,piciorul cu care se inainteaza in atac sa fie postat pe podea cu o fractiune de secunda inaintea momentului impactului pumnului cu corpul adversarului, folosindu-se astfel si greutatea si forta corpului in deplasare pentru cresterea fortei la momentul impactului.